150 de studenți s-au alăturat companiei Tremend pentru unul dintre cele mai mari programe de internship IT din România

150 de studenți s-au alăturat companiei Tremend pentru unul dintre cele mai mari programe de internship IT din România

La începutul lunii Iulie 2022, Tremend a dat startul unuia dintre cele mai mari și complexe programe de internship în domeniul IT din România. Compania de dezvoltare și consultanță software a primit 150 de studenți din toată țara, contribuind astfel în mod activ la formarea viitorului val de specialiști în tehnologie, susținându-i în procesul  de dezvoltare a competențelor în domeniu, prin valorificarea oportunităților de inovare.

Amploarea programului de internship Tremend din acest an derivă, de asemenea, din spectrul larg de tehnologii și discipline pe care le include – de la Data Science, Inteligență Artificială (AI), Embedded și Semiconductoare, la programe de Agile Management, Business Analysis, Quality Engineering, Experience Engineering, și multe altele. Disciplinele sau Crafts reprezintă un mod diferit, dar mai eficient, de a analiza abilitățile principale ale internilor, fie că este vorba despre un limbaj de programare, un set de framework-uri, soluții standard sau alte aspecte din domeniul IT, pentru a le dezvolta mai bine potențialul.

Echipa de internship va lucra la soluții complexe pentru industria bancară, telecom, servicii medicale, educație și servicii financiare, integrând tehnologii emergente precum IoT, AI și Machine Learning (ML).

„Programul de internship Tremend a evoluat semnificativ de la proiectul pilot din 2015, timp în care peste 350 de studenți și-au finalizat stagiul de practică în 13 orașe din România, iar peste 80% dintre aceștia au primit o ofertă de angajare în cadrul companiei. În Tremend, una dintre valorile fundamentale o reprezintă accentul pe dezvoltarea continuă a colegilor noștri, drept pentru care, în ultimii ani, am dezvoltat un program de Coaching și Mentorat care își propune să ofere sprijin și îndrumare chiar din prima zi în companie și stabilește cadrul adecvat pentru dezvoltarea și stabilirea obiectivelor. Perioada de internship se axează pe învățarea prin practică. Astfel, studenții lucrează la proiecte reale — de la aplicații pe care le folosim zilnic în cadrul companiei, cum ar fi portalul nostru intern sau platforma de învățare, până la o gamă variată de soluții precum sisteme de management al riscului și aplicații pentru diverse servicii. În același timp, ca parte a angajamentului nostru continuu față de dezvoltarea personală și profesională, oferim o varietate de oportunități de învățare, precum traininguri personalizate pe discipline, workshopuri și prezentări. Nu în ultimul rând, recunoașterea Top 100 Angajatori din România în clasamentul undelucram.ro demonstrează aprecierea colegilor noștri. Investiția în oameni s-a dovedit a fi cea mai valoroasă modalitate de a ne dezvolta compania. Este ceea ce facem și vom continua să facem și în anii următori.”, precizează Simona Șunel, Head of People Strategy, Tremend.

Luând pulsul primelor zile, studenții care s-au alăturat programului de internship de vară 2022 organizat de Tremend, au menționat că au fost inspirați de oamenii pe care i-au întâlnit în cadrul târgurilor de carieră și al interviurilor de recrutare. Printre motivațiile lor de a se alătura echipei se numără oportunitățile de creștere din cadrul companiei, programul de mentorat și coaching menit să-i sprijine în atingerea obiectivelor profesionale și să-i îndrume pe parcursul carierei, precum și șansa de a învăța și experimenta cu cele mai noi tehnologii.

„Stagiul de practică este de departe unul dintre cele mai emoționante momente ale anului pentru noi. Energia și pasiunea celor mai tineri membri ai echipei reprezintă un catalizator pentru noi toți. Suntem cu toții conștienți că suntem primii oameni în viața lor profesională, iar acest lucru are un impact profund asupra modelării carierei lor, motiv pentru care îl luăm foarte în serios.”, menționează Marius Hanganu, Managing Partner Tremend.

Tremend și-a câștigat locul între cei mai dinamici jucători pe piața globală de consultanță și servicii dezvoltare de software, prin expertiza sa avansată în strategie și implementare de proiecte software complexe, programe de inovație și management de produs. În prezent, compania numără aproape 1000 de experți în inginerie software, cu competențe profesionale avansate și un grad înalt de căutare pe piață, uniți de dorința de a genera un impact pozitiv prin tehnologie, dar și de o mentalitate comună axată pe 5 valori fundamentale: integritate, dezvoltare continuă, colaborare, încredere și prietenie.

„Modul în care lucrăm în prezent se schimbă radical și într-un ritm accelerat. Viteza de luare și implementare a deciziilor a devenit acum unul dintre factorii cheie de succes pentru creșterea companiei noastre. Atunci când discutăm despre viitor, de obicei ne gândim la tehnologii și idei noi ce vor avea un impact asupra vieții noastre. Dar în centrul tuturor transformărilor se află oamenii. Deși nu putem anticipa pe deplin viitorul, putem cu siguranță să ne pregătim pentru opțiunile individuale de dezvoltare a acestuia. Generația digitală s-a remarcat într-un mod diferit, prin faptul că se concentrează pe probleme globale actuale, dar și pe modalități de a face lumea un loc mai bun, iar noi suntem mai mult decât încântați să îi susținem și să facem parte din călătoria lor.”, adaugă Ioan Cocan, Managing Partner, Tremend.

De-a lungul anilor, Tremend și-a menținut angajamentul de a crește viitoarea generație de experți în inginerie software. Pe măsură ce derulează un nou capitol de dezvoltare, devenind cel mai nou centru global pentru Publicis Sapient, parte a Publicis Groupe, eforturile companiei de a pregăti tinerii profesioniști pentru a conduce schimbări semnificative de inovare prin tehnologie sunt, de asemenea, consolidate de noii săi parteneri.

_____________

Despre Tremend

Tremend este cel mai nou centru global de inginerie software al Publicis Sapient, parte din Publicis Groupe. De peste 16 ani, compania își infuzează expertiza tehnică avansată în soluții complexe și inovatoare ce răspund nevoilor actuale de transformare digitală și deschid calea pentru un viitor mai bun și mai inteligent. Tremend este specializată în furnizarea de servicii de consultanță, strategie și implementare de soluții software complexe, programe de inovare și management de produs pentru companii de top din telecom, finanțe, bănci, auto sau servicii medicale din 20 de țări. Compania a fost recunoscută drept una dintre companiile cu cea mai rapidă creștere în Deloitte Technology Fast 500 EMEA 2019 și a primit recunoașterea Impact Star în clasamentul Deloitte Technology Fast 50 CE în 2020 pentru pentru inovație și impactul pozitiv asupra societății. Totodată, Tremend a intrat, pentru al 4-lea an la rând, în clasamentul FT1000 al celor mai dinamice companii din Europa.

 

Pentru mai multe informații, vizitați tremend.com.

Contact presă Tremend:

Mirela Neagu
Marketing Specialist
marketing@tremend.com
+40 726 231 840

 


ileana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *