Are România șanse de a crea ecosisteme de inovare sustenabile?

Dacă e să dăm crezare membrilor clusterului Smart Alliance, reuniți cu ocazia celui de al treilea summit anual, răspunsul este unul afirmativ, susținut cu „probe și dovezi“. Dacă extindem însă problema și introducem în ecuație apetitul pentru inovare al întregului mediu de afaceri autohton, perspectiva se schimbă radical.

Atunci când se discută despre cercetare-dezvoltare-inovare în România, în marea majoritate a cazurilor se analizează aportul universităților și institutelor de cercetare. Și se ajunge inevitabil la clasica problemă a transferului tehnologic deficitar, respectiv la valorificarea ineficientă a produselor procesului CDI.

Un ecosistem de inovare are însă trei elemente-cheie: mediul de afaceri, universitățile și institutele de cercetare, fiecare având contribuția sa specifică. De aceea, înainte de a da vina pe universități sau a arăta cu degetul spre institutele de cercetare trebuie să ne uităm la firme, la apetitul lor de a inova sau de a achiziona inovație, a explicat Dragoș Pîslaru, partener în cadrul companiei de consultanță în management Civitta România, ex-ministru al Muncii și unul dintre invitații panelului „Reshape the future of Romanian R&D“. Pentru a diagnostica situația mediului de business local, Pîslaru a apelat la rapoartele BNR, care arată că sub 3% dintre firmele din România sunt relevante pentru dezvoltarea economică.

Ceea ce înseamnă că, practic, o bună parte din restul de 97% de companii funcționează în regim de supraviețuire, gradul lor de îndatorare fiind de peste 70%. „În aceste condiții, este foarte greu să te aștepți ca astfel de firme, care sunt majoritare în România, să investească în inovare“, a subliniat fostul ministru al Muncii. „Cu toate acestea, ne dorim să avem cât mai multe companii inovatoare, vârfuri de lance care să crească rapid. Însă, ca să ai astfel de firme cu creștere rapidă – care în orice economie a lumii reprezintă în medie 5% din numărul total de companii – trebuie să crești baza. Degeaba încerci să obții un «vârf» dacă nu ai o bază de selecție foarte largă. Ori noi, în România nu putem atinge această masă critică, în condițiile în care nevoile de bază ale firmelor nu sunt satisfăcute încă.“

Funcționarea în regim de supraviețuire și gradul mare de îndatorare nu sunt însă singurele probleme specifice mediului de business local. Izolarea, lipsa de colaborare între entitățile economice reprezintă un alt element care influențează negativ șansele de reușită ale unui ecosistem local de inovare. „Fiecare firmă încearcă să se descurce pe cont propriu. Excepție fac clusterele și hub-urile, dar și aceastea au rolul, mai mult, de a confirma regulă“, a argumentat Pislaru, arătând că nu există legături nici între ecosistemele locale de inovare: „Clujul are două clustere IT mari – de ce nu unul singur? – în timp ce Bucureștiul, unde, teoretic cel puțin, avem cea mai mare masă critică de firme cu potențial inovator, fragmentarea este foarte puternică.“

Însă, principalul motiv pentru care în România nu există încă o cultură de inovare este din perspectiva lui Dragoș Pîslaru „faptul că nu avem suficiente dovezi clare că dacă investim în inovare vom obține un profit mai mare. Citim, vedem modele de afară, ne întoarcem entuziasmați din vizitele în străinătate, dar în România – cu foarte puține excepții – nu avem certitudinea că investițiile făcute în inovare vor genera la rândul lor bani.“

Există însă și soluții…

Ex-ministrul Pîslaru nu s-a rezumat însă doar la analiza cauzelor care diminuează șansele de supraviețuire ale ecosistemelor de inovare din România și a schițat și câteva soluții de remediere:
♦ Creșterea nivelului de investiții străine în zona de înaltă tehnologie care să faciliteze crearea unui un climat larg deschis pentru atragerea talentelor;
♦ Facilitarea procesului de creare a start-up-urilor, care să permită crearea masei critice de firme cu apetit pentru invoare;
♦ Prioritizarea politicilor de atragere de talente în zona de cercetare tehnologică susținută de stat. „Altfel, riscăm, din cauza faptului că numărul cercetătorilor din România scade constant, să nu mai avem institute de cercetare, iar dacă nu vor mai fi cercetători în institute, nici sectorul privat nu îi va mai avea.“
♦ Concentrarea investiției în cerere, și nu în ofertă: „trebuie ca universitățile și institutele de cercetare să se îndrepte către acele companii care pot genera cerințe reale de cercetare-dezvoltare-inovare“;
♦ Adoptarea și dezvoltarea conceptului de universitate antreprenorială: „Termenul de universitate antreprenorială nu este doar o etichetă, ci înseamnă că instituțiile de învățământ superior să-și asume efectiv riscuri. Este un lucru complicat, o dihotomie intrinsecă având în vedere că statul nu-și asumă riscuri, că din punct de vedere legislativ este o contradicție de termeni, că există Curtea de Conturi etc. Dar, a acorda universităților posibilitatea de a crea fonduri de investiții pentru inovare, în care să fie acționare alături de firmele care vor să folosească baza lor de cercetare, ar putea ajuta mult dezvoltarea ecosistemelor de inovare în România“, a mai subliniat Pîslaru.

… și exemple 

Universitatea „Ovidius“ din Constanța este un exemplu de asumare a riscurilor antreprenoriale, la un alt nivel însă. „În urmă cu doi ani, am început să ne punem tot mai acut problema reinventării noastre, ca instituție de învățământ superior. Pe de o parte, pentru că ne doream ca absolvenții colegiilor de vârf din Constanța să nu mai plece la universități din alte orașe. Iar, pe de alta, pentru că ne confruntăm cu probleme de finanțare, și nu mă refer aici doar la subfinanțarea sistemului de CDI. Prin urmare, am luat calea antreprenoriatului și am decis să facem o serie de pași care să ne conducă, ca pe orice societate comercială, către profit. Unul dintre acești pași – un demers încă în construcție în care avem nevoie de sprijinul comunității de afaceri, de idei inovatoare și inițiative de colaborare – a fost cel al creării unui centru de inovare și transfer tehnologic“, a explicat Alexandru Bobe, prorectorul Universității „Ovidius“ din Constanța, instituție partener în proiectul „Academia Smart Alliance“.

Modelul identificat de către universitatea constănțeană este cel al unui centru transfer tehnologic utilizat „la comun“ de către studenți, profesori, cercetători și antreprenori locali. Alegerea a fost validată de către IBM Corporate Service Corps, care a furnizat serviciile de consultanță pentru realizarea proiectului, cu care Universitatea „Ovidius“ a reușit să se numere printre câștigătorii inițiativei europene Digital Innovation Hubs.

Un alt exemplu prezentat tot de către un cadru universitar, profesorul Costin Lianu, prorector la Universitatea „Spiru Haret“ și general manager USH Probusiness, a fost cel al ecosistemelor de inovare din domeniul agriculturii organice: „Am creat din 2015 la USH Probusiness un centru antreprenorial universitar, care a reușit în scurt timp să devină un centru de transfer tehnologic. Am pornit inițial din zona București-Ilfov și apoi ne-am extins spre campusurile universitare din Brașov, Ploiești și Craiova, unde dezvoltăm noi centre de transfer tehnologic. Ne-am specializat pe zona agriculturii și în special pe agricultura organică, deoarece considerăm că acest domeniu de specializare inteligentă care îmbină tehnologia informației cu agricultura de precizie este foarte adecvat dezvoltării inovației în România.“

… și cereri concrete din piață

O altfel de perspectivă a avut Yugo Neumorni, președinte al CIO Council România și director IT&C la Hidroelectrica, un profesionist cu ștate vechi în industria informatică din România, care a abordat problema inovării mult mai tranșant: „Lumea se va transforma dramatic în următorii 20 de ani, mai mult decât s-a schimbat în ultimii 300. Mai mult de jumătate dintre copiii care au început școala anul acesta vor practică o meserie care nu s-a inventat încă: în doar 12 ani, peste 65% dintre meseriile vechi nu vor mai exista. Eu cred că acum este o oportunitate reală pentru noi. România are o șansă foarte mare în domeniul tehnologiei informației și mă refer mai ales la noile care vor schimba viitorul: Artificial Intelligence, Machine Learning, Internet of Things, Virtual Reality, Cybersecurity. Putem să ajungem departe în aceste domenii, însă doar dacă statul român, firmele private și universitățile vor coopera. Și vă spun asta din poziția directorului IT care simte pe pielea lui că piața locală se confruntă de câțiva ani cu un mare deficit de specialiști IT. Programatorii, specialiștii în automatizări din zona industrială și cei în securitate cibernetică sunt trei categorii de resurse umane extrem de greu de găsit la ora actuală. Și atunci vin cu o întrebare firească pentru universități: De ce nu creșteți numărul de locuri disponibile la aceste specializări unde cererea este mai mare decât numărul de absolvenți? Chiar dacă jumătate din ei vor pleca în Marea Britanie și Statele Unite, tot mai rămân jumătate în România!“

Argumentația preşedintelului CIO Council este pertinentă și e susținută de exemple consacrate deja, precum UI Path, Bitdefender sau Siscale. Întrebarea pusă de Yugo Neumorni a rămas însă fără răspuns la Smart Alliance Innovation Summit și, cel mai probabil, nu va primi unul prea curând. Timp în care vom continua să vorbim despre măsurile strategice care ar trebui adoptate pentru susținerea inovării în România…

 

Articol apărut în revista Market Watch, scris de Radu GHIȚULESCU. Link către articol aici