[:en]Smart Alliance intră în etapa de consolidare[:]

[:en]Smart Alliance intră în etapa de consolidare[:]

[:en]Lansat la finalul lui 2015, cluster-ul Smart Alliance, care reunește 20 de companii IT&C din Capitală, a reușit deja să aibă un impact vizibil pe piața locală. Noul model de business colaborativ promovat, bazat pe complementaritatea competențelor tehnologice și partajarea resurselor și experienței membrilor, a atras numeroase firme dornice să facă parte din Alianță. Procesul de aderare este însă temporizat, pentru că, după cum ne-a precizat președintele cluster-ului, Gabriel Munteanu, extinderea Smart Alliance urmărește, în primul rând, creșterea competitivității și calității ofertei către clientul final.

Care considerați că este cel mai important rezultat cu care ați încheiat 2015?
Pentru mine personal, dar cred că și pentru majoritatea membrilor Smart Alliance, cel mai important lucru este faptul că am reușit să consolidăm, după o muncă de aproape doi ani, un cluster IT real și funcțional. În contextul situației actuale economice – în special cea a industriei IT&C, care, în comparație cu piața internațională, nu a ajuns încă la același nivel de maturitate, etică și orientare spre eficiență și productivitate – materializarea proiectului Smart Alliance a necesitat o ambiție enormă, multă muncă și răbdare. În UE există aproximativ 2.000 de clustere, dintre care aproape 300 în industria digitală. În România sunt mai puțin de 10 clustere dedicate inovării în acest domeniu, pentru că este mai mult decât o provocare să aliniezi spirite antreprenoriale puternice, într-o piață concurențială, destul de haotică în acest moment. De aceea, pentru noi, principalele provocări au fost reprezentate de schimbarea mentalității ca antreprenori și membri ai asociației Smart Alliance, precum și de dezvoltarea și concretizarea ideii de business colaborativ care, din păcate, este aproape inexistentă în România.

Citește mai mult: Smart Alliance intră în etapa de consolidare

 

 [:]

Smart Alliance News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 + 5 =