Peste 500 de oameni de business au participat la ediția a treia a Smart Alliance Innovation SUMMIT, cel mai mare eveniment dedicat inovației românești
BUCUREȘTI – Marți, 6 noiembrie 2018, reprezentanți ai mediului de afaceri, asociații internaționale, specialiști IT, camere de comerț și ambasade, dar și mediul academic și-au dat întâlnire la cea de a treia ediție a SMART ALLIANCE INNOVATION SUMMIT. Desfășurat sub egida Centenarului României, evenimentul a adus laolaltă peste 500 de participanți în jurul temei „Romanian Innovation Engine”.
Succesul evenimentului, care a avut loc la Hotel Intercontinental din București, a fost dat de participarea a peste 40 de industrii diferite, de calitatea prezentărilor, și, nu în cele din urmă de inovațiile aduse în discuție, atât din partea partenerilor dar mai ales din partea membrilor.
În cele trei secțiuni ale SUMMIT-ului au fost 23 de speakeri locali și internaționali, lideri în domeniul lor, care au prezentat unele dintre cele mai inovatoare soluții tehnologice din România. Două dintre paneluri au dezbătut unele dintre cele mai relevante aspecte ale sectorului ITC din România: Reshape the future of Romanian R&D, din care au făcut parte antreprenori, oameni ai inovației și reprezentanți ai mediului academic și Romanian Innovation Engine, la care au participat unii dintre cei mai prolifici inovatori, membrii ai clusterului.
„Inovația românească a fost din nou pusă sub lumina reflectoarelor, ediția din acest an fiind diferită prin atenția sporită acordată creării unui mediu propice pentru networking. Astfel, am creat Smart B2B MeetPoint, care a însumat 195 de minute de networking intens și aplicat. Pe lângă tehnologiile inovatoare pe care membrii și partenerii noștri le-au prezentat, participanții au luat contact și cu promotori ai business-ului românesc peste hotare – camerele de comerț și ambasadele – alături de care am reușit să creăm unul dintre cele mai bune evenimente de business pentru mediul românesc de afaceri” a declarat Gabriel MUNTEANU, Președinte Smart Alliance – Innovation Technology Cluster.
În deschidere, Emanuela MODORAN, CEO Smart Alliance – Innovation Technology Cluster și Torkild FOLLAUG, CEO IKT Telemark, au prezentat, în premieră o platformă online care să fie legătura între IMM-uri, centre de cercetare și transfer tehnologic și parteneri internaționali, unul dintre cele mai importante proiecte destinate matchmaking-ului internațional.
Reshape the future of Romanian R&D, moderat de către Elena UNCIULEANU, Executive Manager la Reporting Center & Founder @Tech Ventures, a fost o secțiune interactivă, unde invitații și audiența au căutat soluții fezabile pentru crearea de centre de cercetare și inovare în domeniul ITC din România. „Există mult potențial în România care rămâne neexploatat. Start-up-urile românești au, cu siguranță, și competențele tehnice și creativitatea necesare pentru cercetare-dezvoltare și inovare, dar trebuie să acorde aceeași atenție și aspectelor care țin de business. O soluție este introducerea unor măsuri care stimulează fondurile de venture capital pe piața românească, care la rândul lor pot acorda finanțare, dar și îndrumare cu privire la comercializare și internaționalizare.” a declarat Eduard BEYER, Consultant, Deloitte & Treasurer/Board Member Romanian South African Business Association.
În cadrul dezbaterilor generale, membrii clusterului au prezentat concepte și soluții inovatoare deja ajunse la maturitate și, nu în ultimul rând, au demonstrat pe deplin că fiecare are capacitatea de a deveni o piesă importantă din motorul inovației românești.
Secțiunea denumită Smart B2B MeetPoint, s-a derulat sub patronajul Ambasadei Republicii Africa de Sud în România și a ROSABA (Romanian South African Business Association) și s-a adresat celor interesați de soluții concrete de promovare a inovației locale pe piața globală. Am fost onorați de participarea activă a camerelor de comerț și de deschiderea lor către inovație și colaborare.
Deșeurile electrice si electronice au cea mai mare rată de creștere la nivel global, protecția mediului de către companiile active pe piața IT devenind o prioritate. „Pe măsură ce comunitatea celor preocupați de aspectele de mediu a crescut, iar cei interesați să recicleze au început să se tot întrebe unde pot face acest lucru, răspunsul nostru firesc a fost dezvoltarea unei noi versiuni a aplicației <<Unde Reciclăm>> cu funcționalități extinse în beneficiul utilizatorilor, dar și al celor care doresc să fie parteneri ai proiectului”. Andrei ORBAN, Președinte Environ.
Am fost sustinuți, ca în fiecare an, de o bună parte din partenerii de tehnologie de nivel global, din care amintim BITDEFENDER, CANON, LENOVO, EATON, CERTSIGN, YSOFT, ZEBRA, dar și de Asociația ENVIRON, CIO COUNCIL, BCPA și UNPR (Uniunea Națională a Patronatelor Române).
Partenerii evenimentului:
Civil Society Partners: AIESEC, ANSSI, Asociația pentru Smart City și Mobilitate, BCPA – Brașoveanu, Cernat and Partners Law Firm, CIO Council, Asociția Environ, ROSABA, Universitatea Spiru Haret, UNPR (Uniunea Națională a Patronatului Român), USH Pro Business
Preferred Technology Partners: ASUS, Bitdefender, Canon, certSIGN, EATON, EPSON, Fortinet, Hewlett Packard Enterprise, IDS, Lenovo, MobileIron, Oracle Partner Network, Samsung, YSOFT, Zebra
Preferred Distribution Partners: Headtechnology, Ingram, RomsymData, Sama Consul, Veracomp
International Network Partner: Ambasada Statelor Unite în România, Ambasada Republicii Africa de Sud în România, Ambasada Canadei în România, AMCHAM – American Chamber of Commerce in Romania, British Romanian Chamber of Commerce, Camera de Comerț Bilaterală Eleno-Română, Camera de Comerț Română-Belgiană, Camera de Comerț și Industrie Polono-Română, Camera de Comerț și Industrie Română-Germană (AHK Romania), Camera De Comerț și Industrie Bilaterală Româno-Canadiană, Camera de Comerț Olandeză Română, Camera de Comerț și Industrie a României, Camera de Comerț și Industrie București CCIB
Media Partners: Agerpres, Bursa, Canal 33, Business Review, Startup Cafe