Smart eHub, singurul Digital Innovation Hub din regiunile București–Ilfov și Sud–Muntenia valorifică prin training cele mai bune practici de afaceri europene

Smart eHub, singurul Digital Innovation Hub din regiunile București–Ilfov și Sud–Muntenia valorifică prin training cele mai bune practici de afaceri europene

București, 29 martie: În perioada 20-22 martie, Smart Alliance – Innovation Technology Cluster împreună cu partenerii săi, USH Pro Business și Elinclus Cluster, au participat la Bruxelles la deschiderea oficială a programului de training și mentorat destinat Digital Innovation Hubs din Europa (hub de inovare prin digitalizare). Cei trei parteneri au reprezentat Smart eHUB – Digital Innovation Hub primul consorțiu din regiunile București–Ilfov și Sud–Muntenia format cu misiunea de a sprijini companiile să înțeleagă oportunitățile digitale și să adopte tehnologiile și soluțiile potrivite creșterii competitivității lor.

Pe durata celor trei zile, s-au organizat sesiuni de training dedicate reprezentatilor consorțiilor, s-a efectuat transfer de know-how, urmat de sesiuni de networking, dar și de sesiuni aplicate de „design thinking” în vederea dezvoltării planului de afaceri specific unui Digital Innovation Hub.

Evenimentul „The Digital Innovation Hub Enhanced Learning Programme” desfășurat la Bruxelles face parte dintr-un program lansat de Comisia Europeană pentru a sprijini cele 30 de DIH-uri aflate în 17 țări pentru a-și dezvolta și/sau scala activitățile în cele nouă luni petrecute în cadrul DIH Academy. Unul dintre obiectivele academiei este de a ajuta DIH-urile în elaborarea unei abordări și metodologii coerente, coordonate și durabile care să sprijine digitizarea industriei europene și să implice părțile interesate și relevante la nivel regional.

Sesiunile aplicate de „design thinking” au gravitat atât în jurul costurilor, cât și al resurselor necesare dezvoltării unui Digital Innovation Hub. Folosind exemple concrete și modele de succes implementate în alte țări, fiecare minut a fost dedicat construcției planului de afaceri necesar pentru ca Smart eHUB să prindă contur cât mai repede.

„Aș putea descrie experiența ca un think tank extrem de necesar. Atât din punct de vedere al know-how-ului, dar mai ales al networking-ului la fața locului. Au fost selectate 30 de proiecte pentru construcția unui Digital Innovation Hub din peste 300 de aplicanți. Am fost aleși deoarece răspundem clar unei nevoi reale pe care o resimt companiile din regiunile București–Ilfov și Sud-Muntenia dar, mai ales, pentru că este o dorință de interconectare digitală în Europa. Inovarea prin digitalizare a companiilor private și a instituțiilor de stat din România ar produce o adevărată revoluție la nivel local, atât din punct de vedere al costurilor, cât și al optimizării resurselor în vederea creșterii productivității. Suntem conștienți de barierele existente și, prin faptul că participăm la această academie, o să identificăm uneltele necesare pentru a le înlătura” a declarat Emanuela MODORAN, CEO Smart Alliance – Innovation Technology Cluster.

 

Smart eHub va acționa ca un „one-stop-shop”, în care companiile – în special IMM-urile – pot obține acces la testarea tehnologică, consultanță în materie de finanțare, informații de piață și oportunități de networking. Scopul final fiind de a ajuta toate companiile din cele două regiuni să devină mai agile la nivel național, regional și european. Interesul scăzut pentru digitalizare este o problemă la nivel european, însă în zonele București-Ilfov și Muntenia de Sud este mult mai acut, în special din cauza lipsei unui actor relevant care să acționeze ca un promotor fidel ideii de dezvoltare durabilă prin instrumente digitale ușor de utilizat și cu impact benefic major pe termen mediu și lung.

„Noi ne propunem să fim punctul de referință al transformărilor digitale din cele două regiuni și centrul în care motorul creativ al regiunii București – Ilfov se îmbină cu potențialul agricol, turistic și manufacturier al regiunii Muntenia spre ținte de specializare inteligentă precise. Ne vom dezvolta pe fundalul consistent al unei alianțe care cuprinde mediul academic, centrul antreprenorial universitar USH ProBusiness, clustere ale tehnologiei informației, electronicii, producției agro-alimentare ecologice, mobilei, ingineriei, industriei textile dar și centre de transfer tehnologic și de afaceri de export și internaționalizare, filiere de producători. Avem deci deja un ecosistem inovator consolidat pe care vom construi servicii de digitalizare. Mai mult, pe lângă servicii, ne vom dezvolta funcția strategică pentru a contribui la revizuirea documentelor de specializare inteligentă regională pentru că alții se mișcă mult mai rapiddecât aceste două regiuni. Nu în ultimul rând, vom pleda în Consiliul Consultativ din Romania al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării-SUERD, al cărui secretariat îl deținem, pentru ca transformarea digitală să fie de maximă prioritate.” a declarat conf. dr. Costin LIANU, director general USH Pro Business și prorector al Universității Spiru Haret.

În următoarele nouă luni, membrii Smart eHUB vor participa la seminarii și întâlniri bilaterale cu experți din cadrul Consiliului European pentru transfer de know-how dar și networking, necesar pentru a oferi cele mai bune soluții companiilor care fac parte din regiunile București – Ilfov și Muntenia de Sud.

It`s only fair to share.Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on Google+
Google+
Share on LinkedIn
Linkedin
Email this to someone
email

Comments are closed.